Dezbateri de actualitate la Seminarul de fiscalitate din cadrul Conferinței CCF - 27 aprilie 2023
- Details
- Published: Friday, 28 April 2023 12:16
- Hits: 1354
Dl. Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali: „Potrivit indicatorilor statistici constatăm o creștere susținută, de la an la an, a serviciilor de consultanță fiscală acordată contribuabililor. În acest context, dezvoltarea serviciilor de certificare a declarațiilor fiscale de către membrii noștri trebuie să devină un element importat în analiza riscului fiscal realizată de către ANAF, întrucât ar conduce la o creștere a gradului de conformare fiscală în România.”
În data de 27 Aprilie 2023, în eleganta sală "Nicolae Iorga" din incinta Palatului Parlamentului, a avut loc CONFERINȚA ANUALĂ A CAMEREI CONSULTANȚILOR FISCALI, urmată de un SEMINAR DE FISCALITATE captivant și axat pe problemele actuale din acest domeniu, având o temă de actualitate – „Cum rezolvă fiscalitatea dilema momentului – prioritatea între dezvoltarea economică și colectarea la bugetul public”. La acest eveniment au luat parte aproximativ 600 de consultanți fiscali (aprox.150 au fost prezenți în sală și aprox. 450 au fost prezenți în online).
În prima parte a evenimentului s-au derulat lucrările Conferinței Naționale statutare, având pe agendă următoarele puncte: prezentarea Raportului anual de activitate al Consiliului superior pentru anul 2022, prezentarea Execuției bugetului de venituri și cheltuieli pentru exercițiul financiar 2022 și a Situațiilor financiare anuale ale Camerei, prezentarea Raportului Comisiei de auditori statutari asupra gestiunii financiare a Camerei pentru anul 2022, prezentarea Programului de activitate al Consiliului superior pentru anul 2023, precum și prezentarea Proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2023.
În partea a doua, dedicată Seminarului de fiscalitate, organizatorii au invitat pentru dezbaterea temei alese reprezentanți de prim rang atât ai legislativului, cât și ai executivului, respectiv: dl. George-Cristian Tuță – chestor al Camerei Deputaților și membru al Comisiei de buget, finanțe și bănci, dl. Alin Chitu – secretar de stat în Ministerul Finanțelor și coordonator al departamentului de fiscalitate, dl. Lucian-Ovidiu Heiuș – președintele ANAF, iar moderatorii discuțiilor și ai seminarului au fost dl. Dan Manolescu - Presedinte și dl. Doru Dudaș – Director Executiv.
Cei trei invitați au dezbătut împreună cu participanții problemele actuale ale mediului de afaceri și mai ales cele legate de relația consultantului fiscal cu administrația fiscală și direcția în care această relație trebuie să se îndrepte, precum și dificultățile în aplicarea legislației fiscale, întâmpinate de consultanții fiscali în calitatea lor de reprezentanți ai contribuabililor.
La finalul dezbaterilor, s-a concluzionat unanim de către cei trei invitați și consultanții fiscali, că una din cele mai eficiente soluții de creștere a gradului de conformare fiscală este aceea a dezvoltării unei mult mai bune relații de cooperare între profesiile liberale reglementate prin lege, administrația fiscală și legislativ. În acest context a fost stabilit un prim pas ce urmează a fi realizat împreună, prin colaborarea dintre Camera Consultanților Fiscali și ANAF, respectiv realizarea unui chestionar de evaluare a problemelor economice resimțite la nivel micro, a calității serviciilor ANAF, a procedurilor de administrare fiscală și a legislatiei specifice, a cărui respondenți vor fi chiar membrii profesiilor liberale din domeniul economic.
De asemenea, s-a reiterat problema certificării de către consultații fiscali a declarațiilor fiscale, ca soluție de îmbunătățire a nivelului de colectare fiscală în PIB, de care se discută de peste 15 ani și care acum este deja reglementată prin lege ( Codul de procedură fiscală), ca fiind opțională pentru contribuabili și ca fiind un criteriu important în analiza riscului fiscal calculat de ANAF, doar că această prevedere referitoare la stabilirea riscului fiscal, nu este transpusă încă, într-un ordin procedural de aplicare, așa cum membrii Camerei și-ar dori.
În ultima parte a seminarului s-au suținut prezentări și s-au realizat dezbateri pe tema generală a acestuia care au vizat, în principal, ultimele noutăți legislative în domeniul TVA, prețurilor de transfer, raportărilor fiscale și schimbul de informații și noutăți ale jurisprudenței fiscale.
(Clik aici - Agenda conferinței) (Clik aici - Imagini conferință).