CONDIȚIILE ȘI DOSARUL PENTRU CONSULTANT FISCAL 2022
- Details
- Published: Wednesday, 14 September 2022 09:32
Potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Regulamentul pentru organizarea examenului de atribuire a calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al CCF nr. 11/2020, cu modificările și completările ulterioare, candidaţii la examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să fie licențiați ai unei facultăți cu profil economic;
b) să aibă o experiență profesională de minimum 5 ani, dintre care minimum 3 ani în una sau mai multe dintre următoarele activități:
(i) elaborarea, avizarea, aprobarea sau aplicarea legislației fiscale;
(ii) administrare fiscală;
(iii) elaborarea sau aplicarea reglementărilor contabile;
(iv) activitate financiar-contabilă;
(v) activitate didactică universitară în domeniul finanțelor publice, fiscalitate, politici fiscale și bugetare, contabilitate financiară, finanțele instituțiilor publice;
(vi) activitate de consultant fiscal asistent;
c) să nu aibă antecedente penale pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate de legile fiscale, financiar-contabile, vamale, cele care privesc disciplina financiară, precum și alte infracțiuni în legătură cu exercitarea activităților prevăzute la lit. b)
d) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
e) să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei.
Dosarul de înscriere va conține următoarele documente:
a) cererea de înscriere la examen (click aici);
b) declarația de informare și de acceptare a operațiunilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Camera Consultanților Fiscali (click aici);
c) curriculum vitae;
d) diploma de licență, în copie, precum și copii ale actelor doveditoare, în cazul schimbării numelui;
e) carnetul de muncă, în copie, adeverință eliberată de angajator, adrese eliberate de asociațiile profesionale din care fac parte, în cazul profesiilor liberale;
f) actul de identitate, în copie;
g) certificatul de cazier judiciar;
h) certificatul de cazier fiscal;
i) adeverință medicală eliberată de medicul de familie care să ateste că sunt clinic sănătoși;
i1) declarație pe propria răspundere privind capacitatea deplină de exercițiu, modelul declarației poate fi descărcat de pe site-ul Camerei Consultanților Fiscali (click aici);
j) documentul de plată a taxei de înscriere la examen, (500 lei - conform Hotărârii Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali 1/2022). Plata taxei se poate face în contul Camerei Consultanţilor Fiscali (CUI 18677087) deschis la Banca Transilvania, Sucursala Lipscani - IBAN RO36BTRL04101202D58602XX;
k) două fotografii 2/3 cm.
Documentele în copie menționate mai sus vor fi certificate de titular pentru conformitate cu originalul, folosind sintagma “conform cu originalul”, numele și prenumele, semnătura și data.