OUG nr. 49/2025 pentru modificarea și completarea OG nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, precum și pentru stabilirea unor măsuri
- Details
- Published: Tuesday, 30 September 2025 08:52
- Hits: 28
OUG nr. 49/2025 pentru modificarea și completarea OG nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, precum și pentru stabilirea unor măsuri, publicată în MO nr. 889/29.09.2025 (click aici)
Având în vedere că evaluarea României în cadrul procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, denumită în continuare OCDE, a arătat că reglementările în vigoare nu prevăd posibilitatea pentru consultanții fiscali din alte state decât Uniunea Europeană, Spațiul Economic European sau Confederația Elvețiană, să fie recunoscuți ca și consultanți fiscali în România, ceea ce creează o situație discriminatorie prin raportare la celelalte state aderente la Codurile OCDE de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile, astfel încât a fost emisă o recomandare prioritară pentru înlăturarea reglementărilor discriminatorii.
Ținând cont că îndeplinirea recomandărilor prioritare formulate de către comitetele evaluatoare în cadrul procesului de aderare a României la OCDE reprezintă cerințe obligatorii care condiționează finalizarea procesului de aderare,
Astfel, în vederea îndeplinirii recomandării prioritare se impune o modificare urgentă a cadrului legislativ actual pentru asigurarea unui tratament nediscriminatoriu între aderenții la Codurile OCDE. Pentru aceasta, se impune extinderea tratamentului preferențial acordat statelor membre UE/SEE/Confederația Elvețiană și pentru statele care au aderat la Codurile OCDE de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile.
În acest sens, pentru îndeplinirea acestei recomandări, stabilită în responsabilitatea Camerei Consultanților Fiscali și a Ministerului Finanțelor, este necesară modificarea Ordonanței Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează profesia de consultant fiscal în România, în sensul că, similar consultanților fiscali UE/SEE/Confederației Elvețiene, consultanții fiscali din afara UE/SEE/Confederației Elvețiene să fie recunoscuți ca și consultanți fiscali în România condiționat de obținerea unui titlu de calificare pe teritoriul unuia dintre statele aderente la Codul OCDE de liberalizare a mișcărilor de capital și la Codul OCDE de liberalizare a operațiunilor curente invizibile.
Drept urmare, pentru a nu periclita procesul de aderare a României, cu drepturi depline la OCDE, este necesară adoptarea în regim de urgență a reglementării recunoașterii consultanților fiscali din statele aderente la Codul OCDE de liberalizare a mișcărilor de capital și Codul OCDE de liberalizare a operațiunilor curente invizibile, în condiții echivalente recunoașterii consultanților fiscali din statele membre UE/SEE/Confederația Elvețiană,
iar termenul stabilit și asumat de România pentru îndeplinirea acestei recomandări a fost semestrul I 2025,
având în vedere necesitatea urgentă de creștere a gradului de conformare fiscală a contribuabililor, pentru asigurarea premiselor ca în perioadele următoare să poată fi îndeplinite țintele de deficit bugetar asumate de România cu instituțiile și organismele europene și internaționale, se stabilește obligația Camerei Consultanților Fiscali, în calitatea sa de organism profesional reglementat prin lege, de colaborare cu Ministerul Finanțelor și cu Agenția Națională de Administrare Fiscală în scopul îmbunătățirii conformării fiscale a contribuabililor, printr-un mecanism transparent de cooperare destinat interpretării și aplicării corecte și unitare a legislației fiscale,
luând în considerare că pe fondul crizei existente la graniţa României cu Ucraina, generată de conflictul militar care se desfăşoară pe teritoriul acestei țări, și a necesității adoptării unor măsuri care să asigure capacitatea statului de a face față tuturor provocărilor implicate de acest context internațional, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară, cu modificările ulterioare, a fost instituită, în cuprinsul art. II și art. III, posibilitatea Ministerului Afacerilor Interne ca, până la încetarea situaţiei care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina, dar nu mai mult de 3 ani, să încadreze personal, respectiv să recheme în activitate/reîncadreze cadre militare/poliţişti, fără concurs, pe durată determinată,
având în vedere necesitatea reală de gestionare eficientă a resurselor umane în contextul deficitului de personal existent la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, lipsa de predictibilitate cu privire la evoluția conflictelor interstatale existente în prezent, precum și faptul că situația care a impus adoptarea normelor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2022 nu a încetat, se impune adoptarea unor măsuri urgente de aplicare în continuare a măsurilor prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2022, cu modificările ulterioare, până la data de 30 septembrie 2026,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează un interes public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, întrucât ar periclita realizarea obiectivelor și intereselor de politică externă ale României, dar și în planul intereselor sale economice și sociale interne,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta Ordonanță de urgență.
Art. I. - Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
La articolul 3 alineatul (1), literele a), b) și d) - f) se modifică și vor avea următorul cuprins:
“a) prestarea de servicii de asistență în domeniul fiscal și de procedură fiscală care constau în elaborarea și furnizarea de opinii profesionale, informări și alte lucrări de analiză teoretică sau practică;
- b) servicii de întocmire a declarațiilor fiscale și a raportărilor în scop fiscal sau asistență de specialitate privind întocmirea acestora;
……………………………………..
- d) servicii de întocmire a evidențelor fiscale obligatorii potrivit legii, inclusiv întocmirea documentației privind prețurile de transfer, cererilor pentru obținerea acordurilor de preț în avans, a soluțiilor fiscale individuale anticipate și de intrare în procedurile amiabile pentru evitarea dublei impuneri;
- e) servicii de asistență şi reprezentare în faţa organelor fiscale, inclusiv acordarea de asistenţă de specialitate pe parcursul derulării oricăror proceduri de administrare fiscală;
- f) servicii de întocmire sau asistenţă privind întocmirea documentaţiei pentru exercitarea căilor de atac împotriva titlurilor de creanţă şi a altor acte administrative fiscale.”
La articolul 3 alineatul (1) după litera j) se introduce o nouă literă, lit. k), cu următorul cuprins:
”k) prestarea de alte servicii de asistență în domeniul fiscal și al procedurii fiscale.”
La articolul 4 alineatul (1), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”a) să fie absolvenți ai unei instituții de învățământ superior, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în științe economice sau juridice;
- b) să aibă o experienţă profesională de minimum 5 ani, dintre care minimum 3 ani în una sau mai multe dintre următoarele activităţi:
b1) elaborarea, avizarea, aprobarea sau aplicarea legislaţiei fiscale;
b2) administrare fiscală;
b3) elaborarea sau aplicarea reglementărilor contabile;
b4) activitate financiar-contabilă sau juridică;
b5) activitate didactică universitară în domeniul finanţelor publice, fiscalitate, politici fiscale şi bugetare, contabilitate financiară, finanţele instituţiilor publice, drept;
b6) activitate de consultant fiscal asistent;”
La articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”(1) Persoana care a promovat examenul de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent este obligată să se înregistreze în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală, la secţiunea corespunzătoare, în termen de cel mult 90 de zile de la data comunicării rezultatului examenului.”
La articolul 17, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
”b) instruire şi perfecţionare în domeniul fiscal, precum și orice alte activități prevăzute în Clasificația activităților economice din economia națională, în condițiile legii.”
La articolul 211 alineatul (1), literele a) - c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
“a) activitate de consultanță fiscală independentă sau în asociere;
- b) activitate dependentă, ca salariați în România;
- c) activitate de prestare de servicii de consultanță fiscală, în condițiile prevăzute la art. 219.”
La articolul 219, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
”(2) Activitatea de prestare de servicii de consultanță fiscală prevăzută la art. 211 alin. (1) lit. c) se exercită în România prin asigurarea, în mod ocazional, a serviciilor de asistenţă fiscală pentru persoanele fizice sau persoanele juridice în faţa organelor fiscale sau în faţa autorităţilor jurisdicţionale, în condiţiile stabilite în statul membru de origine pentru consultanţii fiscali. În acest caz nu este necesară înscrierea consultanților fiscali în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală.”
La articolul 219, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (21), cu următorul cuprins:
“(21) Prin activitatea de prestări servicii exercitată în România în mod ocazional, în sensul alin. (2), se înțelege acea activitate care nu se desfășoară cu un caracter continuu și sistematic în România.”
După articolul 219 se introduce un nou articol, art. 2110, cu următorul cuprins:
“Art. 2110. - Dispozițiile prezentului capitol se aplică în mod similar și consultanților fiscali din statele aderente la Codul OCDE de liberalizare a mișcărilor de capital și Codul OCDE de liberalizarea a operațiunilor curente invizibile.”
După articolul 241 se introduce un nou articol, art. 242, cu următorul cuprins:
“Art. 242. - (1) Ministerul Finanțelor poate solicita Camerei Consultanților Fiscali comunicarea punctului său de vedere asupra proiectelor de acte normative din domeniul fiscalității, pe care le inițiază și urmează să le promoveze.
(2) Punctul de vedere comunicat de Camera Consultanților Fiscali are caracter consultativ pentru Ministerul Finanțelor, iar în cazul necomunicării unui punct de vedere, promovarea proiectului de act normativ nu este afectată.
(3) La solicitarea Ministerului Finanțelor sau din inițiativa proprie, Camera Consultanților Fiscali elaborează și comunică respectivului minister lucrări de analiză, studii sau proiecte fundamentate corespunzător, referitoare la legislația fiscală sau implementarea practică a acesteia.
(4) Camera Consultanților Fiscali colaborează cu Ministerul Finanțelor și cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, în scopul îmbunătățirii conformării fiscale a contribuabililor, prin desfășurarea unor activități ce vizează aplicarea corectă și unitară a legislației fiscale.
(5) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) se stabilește prin protocol încheiat între Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Camera Consultanților Fiscali.”
Art. II. – Prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 198/2002, cu modificările şi completările ulterioare, așa cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu examenele organizate de Camera Consultanților Fiscali după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. III. – Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, măsurile prevăzute la art. II și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2022 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de sprijin şi asistenţă umanitară, cu modificările ulterioare, se aplică până la data de 30 septembrie 2026.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN