CONTACT  AJUTOR

ACASA   CONTACT   AJUTOR

În atenția consultanților fiscali asistenți

Stimați consultanți fiscali asistenți,

 

Vă informăm că în Monitorul Oficial nr. 111/08.02.2023 a fost publicată Hotărârea Consiliului superior nr. 2/2023 (click aici) pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare al Camerei Consultanților Fiscali, aprobat prin Hotărârea Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 3/2022.

Prin această hotărâre au fost introduse reglementări generale privind efectuarea stagiului de 3 ani de către consultanții fiscali asistenți, precum și cele trei forme sub care aceștia își pot desfășura activitatea, sub îndrumarea unui consultant fiscal activ, după înscrierea în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală.

De asemenea, au fost prevăzute norme tranzitorii pentru consultanții fiscali asistenți care, la data intrării în vigoare a hotărârii, sunt deja înscriși în Registrul consultanților fiscali și al societăților de consultanță fiscală și se află în diferite etape ale stagiului.

Având în vedere cele menționate mai sus, vă rugăm, ca în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, respectiv până la data de 9 aprilie 2023, să transmiteți la adresa de e-mail office@ccfiscali.ro declarația pe propria răspundere cu privire la stadiul în care vă aflați în efectuarea stagiului, folosind modelul de declarație publicat pe site-ul CCF.

 

Model de declarație (Format .Doc) (Format .PDF)

 

Conducerea CCF

Essential SSL